de darks0r1n » Joi Noi 27, 2008 9:53 pm
Beyoncé Giselle Knowles (n. 4 septembrie 1981) este o cântăreaţă de R&B şi actriţă americană. Beyoncé a ajuns cunoscută datorită faptului că fost principala componentă a grupului Destiny's Child, formaţia de fete cu cele mai mari vânzări din istorie.[1]
După o serie de succese în Destiny's Child, Knowles a lansat primul ei album solo, Dangerously In Love, în 2003.[2] Albumul a devenit unul dintre cele mai mari succese comerciale ale anului, dominând topurile din întreaga lume. De pe acest album fac parte câteva dintre cele mai de succes piese ale lui Beyoncé: „Crazy in Love”, „Naughty Girl” şi „Baby Boy”, câştigând cinci premii Grammy într-o singură noapte, în 2004.[3] Cel de-al doilea album al artistei a fost lansat pe data de 4 septembrie 2006,[4] chiar în ziua în care artista împlinit 25 de ani. „Déjà Vu”, primul single al albumului, a atins prima poziţie în clasamentul din Regatul Unit[5] iar „Irreplaceable” a stat pe prima poziţie în clasamentul din SUA, timp de zece săptămâni.[6][7] Cu acest album cântăreaţa a câştigat al şaptelea premiu Grammy din cariera solo, la categoria „Cel mai bun album R&B contemporan”.[8] B'Day a fost relansat pe data de 3 aprilie 2007 într-o ediţie de lux[9] care include toate piesele de pe B'Day, duetul cu Shakira, „Beautiful Liar”, alte piese neincluse pe varianta originală şi câteva piese în limba spaniolă.[10] Împreună cu Destiny's Child a vândut peste 150 de milioane de înregistrări la nivel mondial.[11]
Beyoncé are o relaţie amoroasă cu cântăreţul american Jay-Z, din anul 2002. După multe speculaţii în presă, cei doi şi-au unit destinele pe data de 4 aprilie 2008
Artista s-a născut în Houston, Texas, părinţii săi fiind Mathew Knowles şi Tina Beyincé. Tatăl cântăreţei, Mathew, este afro-american, iar mama sa, Tina, provine dintr-o familie cu francezi.[13] Interpreta a fost botezată după numele de familie al mamei sale, întrucât, se dorea ca acest nume să nu se piardă. Acest luctu s-a datorat faptului că un număr restrâns de băieţi purtau acest nume.[13] De asemenea, artista are şi o soră, Solange Knowles, o cunoscută actriţă şi cântăreaţă.
Beyoncé a fost educată la şcoala primară Sfânta Mary, din Texas, unde a început să primească lecţii de balet şi jazz. În ciuda timidităţii sale, Knowles, era foarte interesată de muzică şi interpretare, începând să participe la diverse concursuri locale. După câteva momente petrecute pe scenă, artista şi-a învins timiditatea, dorindu-şi să devină cântăreaţă.[14] La vârsta de şapte ani, artista a participat la o competiţie muzicală pe plan local, interpretând piesa „Imagine”, a cântăreţului englez John Lennon. Interpreta a câştigat concursul primind o mulţime de ovaţii.[15][16]
În toamna anului 1990, Knowles a fost înscrisă la şcoala Parker, o instituţie cu specific muzical din Houston, unde a beneficiat de multiple interpretări pe scenă cu corul şcolii. În scurt timp, aceasta a început să facă parte din „liceul pentru interpretare şi arte vizuale” în Houston, mai apoi intrând să studieze în liceul „Alief Elsik”, localizat într-un cartier al oraşului Houston, Alief.[13][17] De asemenea, cântăreaţa a luat parte la numeroase concerte cu corul bisericii de care aparţinea.
1990 - 1997: Începutul Destiny's Child
La vârsta de opt ani, Knowles, a cunoscut-o pe LaTavia Roberson în timpul unei audiţii muzicale.[19] Acestea au format un grup numit Girl's Tyme,[15] ulterior fiind acompaniate de Kelly Rowland. Datorită lui Knowles şi lui Rowland, grupul a crescut în materie de popularitate, atrăgând atenţia compozitorului Arne Frager. Acesta le-a adus în studioul de înregistrări „The Plant Recording Studios”, localizat în Carolina de Nord, concentrându-se asupra lui Beyoncé, întrucât el considera faptul că ea deţine vocea şi personalitatea potrivită pentru face grupul cunoscut. Pentru ca artista şi colegele ei să devină cunoscute şi să primească un contract din partea unei case de discuri, Frager hotărăşte să le înscrie la spectacolul muzical „Star Search”,[14] una dintre cele mai cunoscute şi apreciate emisiune descoperitoare de noi talente. Girl's Tyme a participat la acest concurs însă nu a câştigat datorită faptului că piesa aleasă a fost una nepotrivită, după cum a afirmat ulterior şi Knowles.[20][21]
Datorită insuccesului din concurs, tatăl artistei a decis să se ocupe de de grup, demisionând din slujba pe care o deţinea, pentru a se ocupa de managementul formaţiei.[22] Imediat după acest lucru veniturile familiei Knowles s-au înjumătăţit, părinţii cântăreţei separându-se pentru un timp datorită presiunii şi neînţelegerilor.[13] Tatăl artistei a primit-o în formaţie şi pe LeToya Luckett. Ulterior, grupul a început să fie cunoscut, interpretând în cadrul unor evenimente culturale, Tina Knowles, ocupându-se de vestimentaţia purtată pe scenă de Beyoncé şi colegele ei. În anul 1993, grupul a a semnat un contract cu casa de discuri Elektra Records, dar a fost abandonat în acelaşi an fără a lansa vreun material discografic.[13] Patru ani mai târziu, în anul 1997, Girl's Tyme a semnat un contract cu casa de discuri Columbia Records, care este şi astăzi casa de discuri a artistei.
[modifică]
1997 - 2000: Ieşirea din anonimat şi cunoaşterea succesului
Primul pas spre notorietate a fost schimbarea numelui din „Girl's Tyme” în „Destiny's Child”,şi înregistrarea piesei „Killing Time”, ce a fost folosită ulterior pe coloana sonoră a filmului Bărbaţii în negru.[21][19]
Coperta primului album de studio, Destiny's Child.
Pe data de 17 februarie 1998, grupul îşi lansează primul album de studio, intitulat Destiny's Child.[20] La acest material, formaţia a lucrat persoane ca Jermaine Dupri, Wyclef Jean sau Corey Rooney. Albumul a primit o recenzie pozitivă din parte Allmusic, publicaţia susţinând faptul că „Destiny's Child nu este doar un alt album de debut al unui grup de fete R&B [...] vocile lor sună minunat împreună.” Allmusic a oferiat materialului 4 puncte din maximul de 5.[23] Destiny's Child a înregistrat vânzări de peste trei milioane de exemplare în lumea întragă, dintre care peste 1 milion de copii în S.U.A., primind discul de platină.[24]
Primul single lansat de pe album, „No, No, No”, a atins poziţia cu numărul 3 în Billboard Hot 100 şi prima poziţie în clasamentul Billboard Hot R&B/Hip-Hop Songs.[25][26] „No, No, No” a avut un succes similar şi în Regatul Unit, unde a atins poziţia cu numărul 5.[27] Discurile single următoare, „With Me” şi „Get On Bus” (colaborare cu Timbaland) nu au egalat succesul primului single, reuşind să intre doar în clasamentele din Regatul Unit, unde au atins poziţii de top 20.[27] În 1998 grupul a primit trei premii Soul Train Lady of Soul, la categoriile „Cel mai bun single R&B/soul al unui grup, bandă sau duet”, „Cel mai bun artist nou R&B/Soul sau Rap” şi „Cel mai bun album R&B/soul al unui grup, bandă sau duet”.[28]
Cel de-al doilea material discografic, The Writing's on the Wall, a fost lansat la scurt timp de la debutul formaţiei. Comercializarea albumului a început cu data de 27 iulie 1999, fiind recom+ensat cu multiple discuri de platină.[29] The Writing's on the Wall a primit în general recenzii pozitive, Allmusic oferind materialului patru puncte din cinci. De asemenea, aceeaşi publicaţie, recomandă spre audiţie cântecele „Say My Name”, „Jumpin' Jumpin'” şi „Bills, Bills, Bills”.[30] De asemenea, Entertainment Weekly, oferă albumului calificativul „B”, echivalentul notei nouă.[31] Albumul a debutat pe locul 5 în clasamentul Billboard 200,[32] primind opt discuri de platină în S.U.A..[33] The Writing's on the Wall s-a comercializat în peste 15 milioane de unităţi la nivel mondial, până în 2008.
În Regatul Unit albumul a atins doar poziţia cu numărul 10, însă a avut vânzări de aproximativ un milion de exemplare, rezistând în clasamentul albumelor timp de un an, primind triplu disc de platină.[35] Primul single al materialului, „Bills, Bills, Bills” a devenit primul cântec al grupului ce reuşeşte să atingă poziţia cu numărul 1 în Billboard Hot 100.[26] Acesta a devenit şi cel al doilea single clasat în top 10 în acest top. De asemenea, piesa a devenit a doua clasare pe prima poziţie în Billboard Hot R&B/Hip-Hop Songs.[26] În Regatul Unit, „Bills Bills Bills” a atins poziţia cu numărul 6.[27] Cel de-al doilea single al albumului, „Bug a Boo” a atins poziţii de top 10 în Regatul Unit[27] şi clasări de top 40 în S.U.A..[26] „Say My Name”, cel de-al treilea single al materialului, a atins prima poziţie în Billboard Hot 100 şi locul 3 în Regatul Unit[26][27] Cu această piesă, formaţia, a câştigat două premii Grammy: „Cea mai bună interpretare R&B a unui duet sau grup” şi „Cel mai bun cântec R&B”. Ultima lansare a albumului, „Jumpin' Jumpin'” a intrat în top 5 atât în S.U.A. cât şi în Regatul Unit.[26][27]
[modifică]
2000 - 2002: Schimbări radicale şi despărţirea temporară
La sfârşitul anului 1999, Luckett şi Roberson l-au acuzat pe managerul lor, Matthew Knowles, de faptul că le favorizează pe fiica sa şi pe verişoara ei, Kelly Rowland.[36] Datorită acestui lucru, în videoclipul pentru cântecul „Say My Name”, au apărut două componente noi în locul lui Robertson şi Luckett, — Michelle Williams şi Farrah Franklin — pe lângă Knowles şi Rowland. Roberson şi Luckett i-au acţionat în justiţie pe Matthew Knowles şi pe componetele Destiny's Child. Într-un final au renunţat la acuzaţii dar au continuat să-l atace pe Mathew Knowles. După o perioadă de doar cinci luni, Farrah Franklin părăseşte grupul din motive personale.[37] În cele din urmă grupul rămâne în formula consacrată, Beyoncé, Kelly şi Michelle. După treminarea scandalului, apare cel de-al treilea album de studio al grupului, Survivor, care devine în scurt timp un succes, precum predecesorul său, debutând pe locul 1 în Billboard 200, cu vânzări de peste 663,000 de unităţi.[38][39] Albumul a primit în general recenzii pozitive. Materialul primeşte trei puncte din cinci din partea Allmusic, publicaţie ce recomandă spre audiţie toate cele patru melodii care au ajuns single-uri.[40] Acelaşi califivativ este oferit şi de Sal Cinquemani de la Slant Magazine
Cântecul „Independent Women” a fost lansat înaintea albumului, pentru a promova filmul Îngerii lui Charlie. Acesta a avut un succes masiv, devenind cel mai bine clasat single din întreaga carieră muzicală a grupului în S.U.A. „Independent Women” a atins prima poziţie în Billboard Hot 100, staţionând timp de unsperzece săptămâni consecutive.[19][26][42] Single-ul a devenit şi primul cântec al grupului ce atinge prima poziţie în Regatul Unit[27] şi de asemenea primul single ajuns pe locul 1 în topul mondial, United World Chart.[43] Cel de-al doilea single al albumului, „Survivor” a avut un succes similar, clasându-se pe locul 2 în Billboard Hot 100 şi pe prima poziţie în Regatul Unit.[26][27] Al treilea single al albumului, „Bootylicious” s-a dovedit a fi un bun succesor pentru „Survivor” şi „Independent Women”, ocupând locul 1 în S.U.A. şi poziţii de top 10 în ţări ca Australia, Irlanda, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit sau Suedia.[44] Al patrulea şi ultimul single al albumului, „Emotions” a atins poziţii de top 10 în S.U.A.[26]
La sfârşitul anului 2001, grupul a lansat un album de sărbători, 8 Days of Christmas împreună cu single-ul cu acelaşi nume. După lansarea acestui material, componentele grupului au anunţat faptul că se vor despărţii temporar pentru a se ocupa de proiecte pe cont propriu.
În anul 2002, artista a interpretat rolul lui Foxxy Cleopatra în filmul Austin Powers in Goldmember. Pentru a promova acest film, cântăreaţa a lansat melodia „Work It Out”. Single-ul a activat modest în clasamente, ocupând poziţii de top 10 doar în Norvegia[45] şi Regatul Unit.[46] Ulterior, cântăreaţa a colaborat cu interpretul de muzică hip-hop, Jay-Z, la cântecul „'03 Bonnie & Clyde”. Piesa a beneficiat de un videoclip şi a atins poziţii de top 10 în peste zece ţări.[46][47][48]
În 2003, Knowles şi-a lansat primul album din cariera solo, intitulat Dangerously In Love. Materialul a primit în general recenzii pozitive,[49] mai ales din partea unor publicaţii ca Entertainment Weekly (care oferă albumului nota 9.1 dintr-un total de 10), E! Online, Blender, PopMatters sau Allmusic.[49] Dangerously In Love a intrat direct pe locul 1 în clasamentul Billboard 200, din S.U.A., cu vânzări de peste 317.000 de exemplare într-o singură săptămână.[50] Albumul s-a comercializat în peste opt milioane de exemplare la nivel mondial,[51] dintre care 4.3 milioane au fost vândute doar în Statele Unite ale Americii.[52] Meterialul a primit cvadruplu disc de platină în ţara natală a artistei pentru vânzările înregistrate.
Primul cântec lansat de pe album, „Crazy in Love”, a devenit un succes intantaneu, atingând prima poziţie în clasamentele din Irlanda, Regatul Unit sau S.U.A.. În topul Billboard Hot 100, piesa a staţionat pe locul 1 timp de opt săptămâni cosecutive, devenind şi primul cântec clasat pe această poziţie şi cel de-al doilea ce atinge poziţii de top 10.[54] De asemenea, „Crazy in Love”, a atins poziţii de top 10 în Australia, Noua Zeelandă şi în majoritatea ţărilor europene.[54] „Baby Boy”, o colaborare cu Sean Paul, a fost ales spre a fi cel de-al doilea single al albumului. Cântecul s-a dovedit un bun predecesor pentru „Crazy in Love”, atingând prima poziţie în Billboard Hot 100, unde a staţionat timp de nouă săptămâni consecutive.[55] De asemenea, în Europa şi Oceania, „Baby Boy” a obţinut poziţii de top 10 în ţări ca Australia, Franţa, Germania, Irlanda, Noua Zeelandă sau Regatul Unit. Cel de-al treilea cântec lansat de pe album, „Me, Myself and I”, a început să fie comercializat începând cu luna octombrie a anului 2003. Piesa a devenit cel de-al patrulea cântec de top 10 al artistei în Billboard Hot 100, unde a atins poziţia cu numărul 4.[56] La nivel mondial, cântecul a activat mediocru, obţinând doar poziţii de top 40.[56] Mai mult succes a înregistrat în Canada, unde a atins poziţia cu numărul 7.[57] Ultimul single al albumului, „Naughty Girl”, a atins poziţii de top 10 în Australia, Noua Zeelandă, Olanda, Regatul Unit sau S.U.A.
Single-ul ce anunţa reîntoarcerea pe scena muzicală a grupului, „Lose My Breath” a fost lansat pe data de 1 noiembrie 2004. Acesta a atins locul 1 în Belgia, Elveţia, Irlanda, Italia şi în United World Chart şi poziţii de top 10 în clasamentele unor ţări ca Australia, Austria, Franţa, Germania, Spania, S.U.A. sau Regatul Unit.[59] La nivel mondial piesa a staţionat pe prima poziţie timp de unsprezece săptămâni consecutive.[59] Lose My Breath a acumulat în total 7,175,000 de puncte în timpul activări în United World Chart, 3.970.000 dintre acestea fiind acumulate în anul 2004[60] iar restul de 3.205.000 de puncte în anul 2005.[61]
Albumul de pe care face parte această melodie, Destiny Fulfilled a primit recenzii mixte. Allmusic oferă albumului două puncte şi jumătate materialului dintr-un total de cinci. Publicaţia subliniază faptul că după începutul interesant cu „Lose My Breath” şi „Soldier” pe album se mai găsesc doar o serie de balade şi melodii cu tempo jos. Aceeaşi publicaţie afirmă despre album faptul că este o dezamăgire faţă de celelelte albume ale grupului.[62] The Guardian şi Rolling Stone oferă albumului două puncte din totalul de cinci.[63][64] Albumul a debutat pe locul 19 în Billboard 200 cu vânzări de peste 61.000 de exemplare, după doar o zi de vânzări,[65] pentru ca în cea de-a doua săptămână să atingă poziţia secundă cu vânzări de peste 497.000 de unităţi.[65]
Cel de-al doilea single al albumului, „Soldier”, a atins poziţii de top 10 în ţări ca Australia, Danemarca, Elveţia, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Regatul Unit sau S.U.A..[66] Cel de-al treilea single al albumului, „Girl” a fost lipsit de succes în S.U.A., unde a obţinut doar modestul loc 23. Mai mult succes a avut în partea de nord-vest a continentului european şi în Oceania, unde a obţinut a obţinut poziţii de top 10.[67] „Cater 2U”, ultimul single al albumului, a fost lansat în S.U.A. şi Oceania, unde a obţinut poziţii de top 20. Datorită clasărilor scăzute înregistrate în cele două regiuni şi datorită numărului mic de difuzări primite în Regatul Unit, în Europa single-ul a fost anulat.[68]
După lansarea celui de-al patrulea album, grupul a anunţat că o va lua pe drumuri separate, despărţirea având loc amiabil. La finalul carierei au lansat un album „Greatest Hits”, intitulat Number 1's. Materialul a debutat direct pe prima poziţie în topul Billboard 200, cu vânzări de peste 113.000 de exemplare.[69] Primul single lansat de pe album, „Stand Up For Love” a devenit un eşec comercial, nereuşind să intre în clasamentele din Statele Unite ale Americii. Pe album a mai fost inclus şi „Check on It”, un cântec interpretat doar de Beyoncé şi lansat spre a promova filmul Pantera roz, în care artista deţinea un rol important. Piesa a atins prima poziţie în Billboard Hot 100 şi în clasamentul din Noua Zeelandă, unde a devenit primul cântec al artistei ce reuşeşte această performanţă.[70] Cântecul a înregistrat un succes similar şi în Europa, unde s-a clasat în top 10 în ţări ca Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Irlanda, Norvegia, Olanda, Regatul Unit sau România.
2008 - prezent: „I Am... Sasha Fierece” şi evoluţia artistică
Knowles a declarat în luna octombrie a anului 2006 faptul că imediat după încheierea turneului de promovare al albumului B'Day va intra în studioul de înregistrări pentru a lucra la un nou material discografic. Producătorul Timbaland a fost contactat sper a produce majoritatea albumului.[94] Albumul, intitulat I Am... Sasha Fierece, a fost lansat în Statele Unite ale Americii pe data de 18 noiembrie 2008.[95] Materialul conţine două discuri şi a fost lansat în două variate, standard şi „de lux”. Primul disc, intitulat I Am, conţine cântece cu tempo jos iar cel de-al doilea, Sasha Fierece, include o sere de cântece cu tempo ridicat.
Pe toată durata conceperii albumului, pe internet au apărut o serie de melodii înregistrate pentru I Am... Sasha Fierece. Una dintre acestea, „Beautiful Nightmare”, a fost redenumit („Sweet Dreams”) şi inclus pe noul material discografic.
Artista a înregistrat un cântec în scopuri caritabile, alături de alte paisprezece interprete cunoscute, cum ar fi Carrie Underwood, Leona Lewis, Mariah Carey, Mary J. Blige, Natasha Bedingfield sau Rihanna. Piesa, intitulată „Just Stand Up!”, face parte din campania „Stand Up To Cancer” şi a fost interpretată în cadrul evenimentului Fashion Rocks 2008. După lansarea cântecului în format digital, single-ul a atins poziţia cu numărul 11 în Billboard Hot 100.[97]
I Am... Sasha Fierece a primit în general recenzii pozitive din partea criticilor muzicali de specialitate.[98] Publicaţia Entertainment Weekly oferă materialului o recenzie pozitivă, recomandând cântece ca „Halo”, „Ave Maria” sau „Diva”.[98] Billboard, Boston Globe, Rolling Stone sau Vibre oferă şi ei recenzii pozitive.[98] Critici nefavorabile au venit din partea unor publicaţii ca Allmusic, Observer Music Monthly sau The Guardian.[98]
„If I Were a Boy” şi „Single Ladies (Put a Ring on It)”, primele single-uri ale albumului, au fost lansate simultan pe data de 8 octombrie 2008 la posturile de radio din SUA. „If I Were a Boy” a fost lansat pentru posturile de radio ce promovează muzica pop în timp ce „Single Ladies (Put a Ring on It)” a fost trimis pentru posturile de radio R&B. Primul cântec, a fost lansat şi la nivel internaţional, atingând prima poziţie în Norvegia şi Suedia, unde a devenit şi primul cântec al artistei ce reuşeşte această performanţă. De asemenea, piesa a obţinut poziţii de top 10 în majoritatea clasamentelor unde a activat.[99] „Single Ladies (Put a Ring on It)” a fost lansat doar ca single promoţional, fiind susţinut doar de difuzările primite din partea posturilor de radio, până la lansarea albumului. În ciuda acestui fapt, cântecul a intrat în top 40 în Billboard Hot 100 şi a atins poziţia cu numărul 1 în Billboard Hot R&B/Hip-Hop Songs, devenind cea de-a cincia piesă a artistei ce atinge această poziţie.